
Societatea ErgoWork, alături de GreenForest, susţine proiectul Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria” din Timişoara, cu titlul “2023 – Împreună pentru Timișoara, capitala europeană a culturii”, din deschiderea Programului TM 2023, vineri 19 octombrie, ora 16:30. Proiectul îşi propune să genereze un sentiment al comunității și să conștientizeze comunitatea locală de faptul că școala poate fi un promotor al valorilor și al tradițiilor locale în context european.
Activitățile proiectului delimitează cinci zone în care participanții sunt deschiși dialogului intercultural: Selfie Zone (promovarea evenimentului în mass-media), Workshop Zone (ateliere creative circumscrise temei proiectului), Video Zone (prezentări multimedia legate de Timișoara în context european), Expo Zone (expoziție de artă plastică), Talent Zone (spectacol multi-etnic).
Tematica activităţilor se încadrează obiectivelor programului dezvoltat de Soceitatea ErgoWork “Meaning and Fusion of Work”, generând totodată posibile conexiuni şi extinderi ale proiectului Societaţii ErgoWork către beneficiari ai programului din rândul populaţiei şcolare preuniversitare.
Detaliile evenimentului se regăsesc aici: https://fb.me/e/3jBqbw7A1?ti=wa
Sprijinul acordat de către Societatea ErgoWork constă în susţnerea logistică a organizării evenimentului din data de 17 iunie, dedicat lansării programului Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii şi este facilitat prin Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana.
Societatea ErgoWork, alături de GreenForest, susţine Programul Timişoara 2023 – Capitală Europeană a culturii, având apropiate proiectele UPT şi FABER – Bright Cityscapes precum şi programul UVT – Reflections.
Bright Cityscapes a fost inițiat cu scopul de a crea un laborator de design pentru orașul Timișoara – unul interesat să observe, să răspundă și să acționeze la urgențele contemporane, prin discipline precum cea de design, arhitectură sau de cultură digitală. Bright Cityscapes este apropiat spiritului proiectului UrbanLink 15’, dezvoltat de ErgoWork cu contribuția GreenForest.
Reflections, coordonat de UVT, întâlneşte prin beneficiari şi activităţi programul Meaning and Fusion of Work. Reflections, propune o serie de conferinţe şi dezbateri interdisciplinare, ateliere şi eveninmente artistice cu tematici din sfera street art, regenerare urbană, design thinking şi altele, inclusiv evenimente pop up în zonele rurale.

Cultura este liantul care zideşte! Lucrarea “Coloana citată 21062022”, realizată de către artistul TAJÓ. Fotografie din cadrul proiectului Iulius Outdoor Office Day, componentă program Meaning and Fusion of Work.